✯ Literatura de specialitate relevă faptul că responsabilitatea socială a firmei, cumulează pe o scară procentuală, patru categorii generale de obligaţii cu caracteristici bine precizate, care rezidă din contactul permanent al organizaţiei cu mediul economic, politic, cultural etc. cucomunitatea şi viaţa socială a acesteia. Cele patru categorii sunt: economice, legale, etice şi filantropice.
☝ Carroll a prezentat în 1979 aceste patru categorii sub forma unei piramide, lărgind astfel perspectiva asupra conceptului de CSR, în încercarea de a oferi soluţii managerilor care doresc să răspundă, atât obligaţiilor faţă de acţionari, cât şi faţă de ceilalţi stakeholders. El afirmă că CSR, pentru a fi acceptată ca legitimă, trebuie să se adreseze întregului set de obligaţii pe care orice organizaţie le are faţă de societate, incluzând, deci, şi aspectul economic. Pentru Caroll performanţa societală corespunde unei responsabilităţi care se analizează ţinând cont de următorii termeni:
- cele patru componente ierarhizate: economic, juridic, etic, filantropic;
- un mod eficient de a gestiona responsabilitatea, prin intermediul a patru filozofii, la rândul lor ierarhizate astfel: opoziţie, defensivă, progres, proactivitate;
- discriminare şi mediu - cele două domenii specifice cărora se aplică modelul lui Caroll.
☝ Primei dimensiuni îi este asociată „Piramida responsabilităţii sociale”.
✯ Acest model piramidal a lui Carroll a rămas cel mai elaborat şi cel mai larg acceptat model al responsabilităţilor sociale ale corporaţiilor, fiind numit „model cvadripartit al responsabilităţii sociale corporatiste", model perfecţionat ulterior în colaborare cu A. K. Buchholtz. „Adevărata” responsabilitate socială presupune reunirea tuturor celor patru niveluri în comportamentul oricărei corporaţii.
În mod fundamental, firmele trebuie să realizeze un profit acceptabil pentru acţionarii care au investit, operând în temeiul legilor existente. În plus, firma are şi responsabilităţi de altă natură care depăşesc limitele impuse chiar prin lege.
Figura nr. 1. Piramida lui Carroll de responsabilitate socială a întreprinderilor
Sursa: Bradu, C., Ce așteaptă consumatorii de lacompanii în ceea ce privește responsabilitatea socială?, MunchenPersonalRePEcArhiva nr. 2847
- Responsabilităţile economice:
- acţionarii pretind un câştig rezonabil pentru investiţiile lor;
- angajaţii doresc slujbe sigure şi bine plătite;
- clienţii cer produse de bună calitate şi la preţuri accesibile etc.
✯ M. Friedman este de părere că există doar o singură responsabilitate socială a managerului: să folosească resursele şi energia în activităţi destinate creşterii profitului atât de mult cât îi permite regulile şi să se angajeze în competiţia deschisă şi liberă fără înşelăciune şi fraudă.
✯ Companiile au acţionari care pretind un câştig rezonabil pentru investiţiile lor, au angajaţi care doresc locuri de muncă sigure şi bine plătite, au clienţi care cer produse de bună calitate la preţuri accesibile etc. Aceasta este prin definiţie raţiunea de a fi a diferitelor afaceri în orice societate, astfel încât, prima responsabilitate a unei afaceri este aceea de a fi o unitate economică funcţională şi de a se menţine pe piaţă.
☝ În formularea responsabilităţii economice a lui M. Friedman nu întâmplător se include categoria de responsabilitate socială în sarcinile primordiale ale managerului, persoana „care este datoare să asigure buna funcţionare a organizaţiei” prin acţiuni care să conducă la creşterea eficienţei (randament, profit, cost) şi la asigurarea eficacităţii prin clarviziunea cu care au fost stabilite obiectivele şi strategiile aferente.
- Responsabilităţile legale
Acestea derivă din faptul că obiectivele şi acţiunile firmei trebuie aliniate cadrului legal, comportamentul firmei fiind orientat spre respectul cuvenit societăţii şi legislaţiei care o protejează: afacerile trebuie să se supună legilor; afacerile trebuie să respecte „regulile jocului” etc. Responsabilitatea legală a corporaţiei solicită ca afacerile să se supună legilor şi să respecte „regulile jocului”. Firmele trebuie nu numai să obţină profit, ci şi să acţioneze în baza legilor existente la nivel local, regional, naţional şi internaţional, precum şi în baza legilor care guvernează afacerile. De exemplu, în ultimii ani mai multe firme de marcă au avut de suportat penalităţi în urma dovedirii în justiţie a unor practici de concurenţă neloială, materializate în strategii ilegale menite să le asigure păstrarea sectorului lor de piaţă, creşterea nejustificată a profitabilităţii (ceea ce înseamnă că aceste firme s-au concentrat în mod excesiv asupra responsabilităţii lor economice).
- Responsabilităţile etice
✯Aceste responsabilităţi implică obligativitatea conducătorului şi a celorlalţi membrii ai organizaţiei de a se comporta corect respectând normele morale, chiar dacă acestea nu se regăsesc precizate în legi şi nu servesc direct interesele economice ale firmei:
- organizaţiile trebuie să facă numai ceea ce este just, echitabil, corect;
- societatea aşteaptă ca firmele să se conformeze legii morale, dincolo de cele juridice etc.
Conducătorul trebuie să fie corect, cinstit, imparţial şi să respecte drepturile individului, utilizând un tratament egal, nediferenţiat. Respectarea principiilor morale este importantă din pentru conducerea firmei, cât şi pentru angajaţi. Lipsa comportamentului moral provoacă necazuri şi suferinţe la nivel de indivizi şi măresc cheltuielile firmei.
- Responsabilităţile filantropice
✯ Acestea presupun angajamentul conducătorului şi a firmei în acţiuni pur voluntare, izvorâte din dorinţa de a rezolva anumite probleme sociale prin contribuţii care nu reprezintă obligaţii economice sau legale; în această categorie se includ activităţile filantropice, generoase, fără profit, aşteptate de societate:
- organizaţiile pot decide (fără a fi constrânse din exterior) să se implice în acţiuni ce vizează îmbunătăţirea calităţii vieţii angajaţilor, a comunităţii locale, a societăţii;
- se referă la iniţiative sub formă de donaţii şi sponsorizări caritabile, construirea unor facilităţi recreative pentru salariaţi etc.
✯ Aceste angajamente reprezintă cel mai superior nivel al responsabilităţii sociale deoarece nu sunt impuse firmei prin norme sau legi şi au ca scop creşterea bunăstării comunităţii. Astfel, cea de-a patra componentă a CSR evidenţiază cel mai înalt grad de voluntariat din partea unei firme.
☝ Din modul de gestionare a responsabilităţii sociale a corporaţiilor reies patru atitudini ce pot caracteriza o corporaţie:
- Ignoranţă: asociată unui grad „zero” al responsabilităţii. Ceea ce caracterizează o astfel de corporaţie este: exploatarea punctelor slabe ale sistemelor reglementare şi ale comunităţii în care este implantată.
- Defensivă: atitudine clasică. Se traduce prin acţiuni filantropice, însă nu toate cheltuielile de acest gen ţin neapărat de responsabilitatea socială. Dimpotrivă, aceasta nu înseamnă în mod automat a fi iresponsabil din punct de vedere societal.
- Acomodare: echivalează o responsabilitate socială preventivă ce consistă în a-şi asigura un anumit confort prin aderarea la norme. Vizează în primul rând protejarea reputaţiei corporaţiei şi se concretizează într-un cod de conduită. Dacă acest cod de conduită este lăsat doar în seama departamentului de comunicare, apar riscuri serioase în ceea ce priveşte credibilitatea managementului, atât în interiorul organizaţiei, cât şi în exterior, compania putând fi bănuită/ acuzată de publicitate mincinoasă.
- Proactivitate: corporaţia integrează riscurile sociale/societale şi de mediu, în definirea politicilor sale, în aplicarea şi controlul procedurilor. Acesta iniţiază parteneriate cu grupurile de interese şi participă activ la rezolvarea problemelor actuale sau probabile în viitor, a mediului în care îşi desfăşoară activitatea.
✯ Meritul modelului cvadripartit propus de Carroll şi Buchholtz este acela că structurează diferitele responsabilităţi sociale ale corporaţiilor de dimensiuni distincte, fără a nesocoti faptul primordial că firmele au obligaţia de a fi, înainte de toate, profitabile în limitele legii. În acest sens, este o teorie cât se poate de pragmatică. Trebuie precizat că nivelul de implicare a firmei în asumarea responsabilităţilor sociale este influenţat de o serie de factori care impun acordarea unei atenţii deosebite; aceşti factori trebuie identificaţi, analizaţi şi apoi valorificaţi: cultura organizaţională, legislaţia, starea sectorului industrial, gradul de profitabilitate al firmei, presiunea socială etc.
