Modulul 13 – RS – instrument de mananagement pentru administrația publică

✯ La baza conceptului de responsabilitate socială se află responsabilitatea organizaţiilor faţă de oameni, societate şi mediu, care sunt sau pot fi afectate de activităţile acestora. Pe lângă contribuţia organizaţiilor la societate prin crearea de locuri de muncă, impozite şi efecte economice colaterale, acestea pot, de asemenea, să dezvolte produse, servicii, metode de producţie şi practici de afaceri care să contribuie la dezvoltarea societăţii şi la protejarea mediului înconjurător.

✯ Se consideră, că responsabilitatea socială poate fi privită şi ca un principiu etic fundamental care exprimă faţă de „cine” şi pentru „ce” este responsabilă o organizaţie, prin prisma sistemului etic acceptat şi promovat de aceasta.

✯ În prezent, acest domeniu este reglementat atât de norme etice, cât şi de norme juridice la nivel internaţional. În acest fel, responsabilitatea socială, în raport cu componentele sale, a devenit atât o obligaţie etică, cât şi una de natură juridică pentru orice stat. Responsabilitatea socială stă la baza obiectivelor strategiei Europa-2020 pentru o creştere inteligentă, durabilă şi inclusivă, incluzând şi ţinta de 75% pentru ocuparea forţei de muncă. Comportamentul responsabil este extrem de important atunci când operatorii din sectorul privat prestează servicii publice.

✯ Ajutorul pentru atenuarea efectelor sociale ale actualei crize economice, incluzând şomajul, este parte a responsabilităţii sociale a unei organizaţii. Sensurile, semnificaţiile şi cadrul instituţional în care funcţionează conceptul de responsabilitate socială se asociază cu  termenul de „responsabilitate publică”  ce se regăseşte frecvent în asociere cu „morala şi etica” organizaţiilor. Aspectul etic al responsabilităţii morale este legat de acţiunile întreprinse şi de consecinţele lor în plan social. De aceea, discursul despre responsabilitate nu poate fi rupt de discursul privind aspectele formalizate ale culturii organizaţionale (coduri etice, coduri de conduită profesională) şi de aspectele intrinseci şi neformalizate – asumare, iniţiativă organizaţională, independenţă decizională şi chiar rezistenţă la presiuni, în numele responsabilităţii publice, al legalităţii în integralitatea sa şi al unei raţionalităţi izvorâte din asumarea conştientă a misiunii.

✯ O atare definiţie este prevăzută în standardul ISO 26000: „Responsabilitatea socială este responsabilitatea unei organizaţii faţă de impactul deciziilor și activităţilor sale asupra societăţii și mediului.” Standardul ISO 26000 a fost introdus pentru a promova dezvoltarea sustenabilă, oferind recomandări pe care organizaţiile le pot aplica pentru a încuraja comportamente responsabile din punct de vedere social. Organizaţiile globale sunt încurajate să-şi dezvolte strategiile de responsabilitate socială pe baza ISO 26000. În acest sens, obligaţia managerului organizaţiei este de a alege şi aplica acţiunile care contribuie la bunăstarea individului în consens cu interesul societăţii şi al organizaţiei pe care o conduce.

☝ Organizaţiile publice, care neglijează includerea responsabilităţii sociale în strategiile, sistemele şi practicile lor, vor deveni mai puţin competitive. Din ce în ce mai frecvent, clienţii, personalul, partenerii de dezvoltare, guvernele şi comunităţile decid să nu sprijine organizaţiile, care nu se preocupă de binele planetei şi al locuitorilor acesteia.

✯ În cadrul organizaţiilor, aplicarea responsabilităţii sociale vizează probleme cum ar fi:

• recrutarea nediscriminatorie;
• motivarea adecvată a resurselor umane;
• încurajarea unui proces de învăţare continuă, care au ca rezultat atragerea şi menţinerea unui personal competent, condiţie-cheie pentru dezvoltarea economică durabilă a organizaţiilor.

✯ În acelaşi timp, organizaţiile trebuie să se preocupe de protejarea sănătăţii angajaţilor şi de creşterea nivelului de securitate a muncii.

Din perspectiva responsabilităţii sociale, organizaţiile trebuie să ofere consumatorilor produsele şi serviciile cerute de către aceştia, într-o manieră eficientă, etică şi cu respectarea mediului înconjurător. Un exemplu în acest sens îl reprezintă respectarea principiului realizării unor produse şi servicii de care pot beneficia inclusiv persoanele cu handicap.

✯ Practicarea responsabilităţii sociale este reprezentată de maximalizarea contribuţiei organizaţiilor la dezvoltarea durabilă. Autorităţile administraţiei publice responsabile trebuie să emită ordine şi instrucţiuni pentru asigurarea unui management responsabil din punct de vedere social în următoarele domenii  de interes general:

• Mediul înconjurător. Responsabilitatea organizaţiilor în ceea ce priveşte protecţia mediului înconjurător trebuie extinsă la întreaga activitate a acestora (dezvoltare de servicii, producţie, achiziţii, distribuţie, recomandări pentru utilizarea de către bene- ficiarii direcţi, activităţi cu caracter administrativ, cerinţe de protecţia mediului pentru furnizori etc.), astfel încât să se asigure cel mai mic impact posibil asupra mediului înconjurător.
• Prevenirea și combaterea corupţiei. Asigurarea unui nivel maximal de transparenţă în activităţile organizaţiilor poate preveni deciziile eronate sau imorale. Prin urmare, organizaţiile trebuie sa fie preocupate cu privire la problematicile şi dilemele legate de corupţie, conflicte de interese şi imparţialitate.
• Egalitatea de gen. Competiţia deschisă pentru diferite locuri de muncă în societate promovează atât echitate, cât şi eficienţă economică.
• Cercetarea-dezvoltarea și dezvoltarea competenţelor. Organizaţiile trebuie să manifeste interes în privinţa activităţilor de cercetare şi dezvoltare şi trebuie să dezvolte strategii şi departamente proprii de cercetare şi dezvoltare. În ceea ce priveşte dezvoltarea competenţelor, statul are un rol important în promovarea îmbunătăţirii cunoştinţelor funcţionarilor publici şi a altor părţi interesate în domeniul responsabilităţii sociale.
• Integrarea și asigurarea de oportunităţi în carieră pentru grupuri dezavantajate. Organizaţiile trebuie să fie proactive în recrutarea de personal din grupuri minoritare, dintre bătrânii calificaţi şi din rândul persoanelor defavorizate şi cu dezabilităţi. Guvernul trebuie să ofere, de asemenea, sprijin organizaţiilor care oferă astfel de oportunităţi prin diverse stimulente. În România există încă un decalaj între aşteptările cetăţenilor şi ceea ce percep ei ca fiind în realitate realizările organizaţiilor publice. Acest decalaj este cauzat în parte de cazuri de comportament iresponsabil din partea unor funcţionari publici, precum şi de modul în care unele organizaţii publice îşi exagerează meritele în domeniul social sau al mediului.