Modulul 11 – Raportarea performanţelor CSR și evaluarea CSR

☝ Raportarea socială nu poate fi confundată cu raportul de CSR deoarece aceste două concepte sunt diferite. Raportarea este întregul proces de evaluare şi de comunicare a rezultatelor acestei evaluări. Raportul de CSR este documentul final prin care se prezintă concluziile procesului de raportare. Distincţia între cele doua concepte este importantă pentru că ea face diferenţa între cei care practică raportarea socială pentru că văd în ea un beneficiu şi cei care o fac doar ca să comunice. Ne punem întrebarea: cum s-ar putea realiza o raportare socială care să asigure beneficii firmelor?

I. Paşii raportării sociale

            1. Auditul de etică şi conformitate

Auditul de etică şi conformitate se adresează în mod special managementului organizaţiilor şi are avantajul că identifică potenţiale riscuri şi propune posibile soluţii. Pe de altă parte, această evaluare trebuie să fie realizată exclusiv de auditori externi pentru a respecta principiile independenţei şi integrităţii. Rezultatul auditului de etică şi conformitate, împreună cu strategia organizaţiei oferă o listă de indicatori de urmărit în cadrul raportării sociale.

            2. Analiza „Stakeholders"

Acest tip de analiză este menit să identifice stakeholderii relevanţi pentru organizaţie şi impactul asupra lor. De exemplu, pentru o companie care produce ciment, mediul constituie un stakeholder extern. În schimb, pentru o companie de consultanţă cu 500 de angajaţi, mediul nu mai este un stakeholder la fel de important ca, de exemplu, proprii angajaţi. Asta nu înseamnă că mediul dispare dintre stakeholderii companiei, ci doar că ponderea pe care o are în raportare va fi mai mică.

            3. Evaluarea dimensiunilor raportării sociale

Acest pas constă în stabilirea perioadei de timp acoperite de raportare, în construirea scheletului pe bază căruia se va realiza analiza, precum şi în stabilirea factorilor care vor contribui la acest proces. De regulă, raportările sociale acoperă o perioadă de un an. În funcţie de domeniul de activitate (petro-chimie, de exemplu) acestea pot acoperi şi o perioadă de 6 luni (atât cât durează semestrul fiscal, astfel încât să coincidă cu raportările financiare şi să ofere investitorilor o imagine mai clară asupra performanţei organizaţionale).

            4. Exerciţiul de raportare

Exerciţiul de raportare (Social Reporting Mission) presupune mai multe aspecte: analiza indicatorilor anterior identificaţi; monitorizarea lor pe o perioadă determinată; colaborarea cu stakeholderii raţionali pentru a face corecţii, pentru a preîntâmpina eventuale conflicte între interesele lor. De fapt, acesta este pasul cel mai important.

            5. Comunicarea raportului final

Ultimul pas îl constituie aprobarea de către management a raportului final, publicarea acestuia pe site-ul organizaţiei şi transmiterea lui tuturor stakeholderi-lor relevanţi. Raportul final include informaţii despre măsurile adoptate, despre cum s-a făcut monitorizarea lor şi despre cum a fost transpusă viziunea organizaţiei în acele măsuri. Apoi, se reia procesul de raportare.

Beneficiul cel mai important pe care îl oferă raportarea socială este că o companie devine credibilă în faţa stakeholderi-lor.

II. Raportul de responsabilitate socială/dezvoltare durabilă reprezintă informarea în legătură cu situaţia unei companii, în materie de responsabilitate socială, ţinând cont de opiniile grupurilor de interese. Acesta relevă atitudinea şi angajamentul companiei şi credibilitatea sa cu privire la CSR şi dezvoltarea durabilă. Calitatea raportului poate fi apreciată prin criterii specifice:

• Calitatea raportării: mărimea perimetrului, istoric, comparabilitatea datelor, selecţia valorilor pertinente, respectarea referenţialelor;
• Calitatea analizei strategice: prezentarea problemelor, analiza lor, răspunsul vis-a-vis de aceste probleme de responsabilitate socială a corporaţiilor;
• Calitatea prezentării, favorizând accesibilitatea şi accentuând acurateţea datelor, mai mult decât punerea lor în valoare, vizând să servească fiecărui grup de interese.

✯ Un raport de responsabilitate socială nu trebuie să fie exclusiv auto-declarativ. Pentru a fi pertinent el trebuie să fie certificat din exterior, de către terţi (experţi). În scopul atingerii obiectivelor, procesul de constituire a raportului trebuie să satisfacă aşteptărilor părţilor implicate. El trebuie să fie: activ şi deschis, să aibă valoare partenerială, credibil şi verificabil, pertinent şi oportun, demonstrabil, clar, accesibil, comparabil, fiabil etc.

✯ Este necesară constituirea unui pre-raport care să conţină toate informaţiile esenţiale ale raportului:

• Viziunea asupra CSR/dezvoltare durabilă a companiei.
• O reflexie asupra principalelor probleme şi provocări actuale în materie de CSR.
• Rezultatele acţiunilor întreprinse (performanţe).
• Politicile de conduită şi direcţia de progres aleasă.
• Opiniile externe referitoare la companie şi la politica sa de responsabilitate socială.

✯ Într-o piaţă în continuă dezvoltare există o luptă strânsă între companii în ceea ce priveşte produsele şi serviciile pe care acestea le oferă, de aceea implicarea în viaţa socială este adevăratul sens al eticii în mediul de afaceri.

✯ Auditul social este realizat pentru a se stabili nivelul implicării firmei în problemele sociale interne sau externe. Auditul social poate fi definit ca un criteriu managerial utilizat pentru evaluarea contribuţiilor sociale ale firmei, de modul în care acestea se regăsesc în obiectivele formulate de management dar şi de rezultatele obţinute prin programele sociale derulate.

✯ O altă metodă de audit social ia în considerare doar activităţile care au merite şi sunt valoroase economic pentru firmă. Acestora li se determină consecinţele sociale, care se compară cu contribuţiile standard, utilizate de sectorul industrial şi celelalte firme din comunitate, determinându-se nivelul de implicare a firmei în problemele sociale. Auditul social este rareori utilizat în afaceri pentru că prezintă unele dezavantaje, cel mai mare constând în faptul că rezultatele obţinute pot fi uşor criticate: acţionarii nemulţumiţi de dividendele obţinute acuză managementul de cheltuieli nerentabile, alte categorii sunt nemulţumite de priorităţile sociale alese, alţii sunt deziluzionaţi de nivelul de implicare etc.

✯ Direcţiile de investigaţie în care se poate determina implicarea firmei în rezolvarea problemelor sociale reprezintă şi cadrul de referinţă la care orice evaluare trebuie să se raporteze, din care nu pot fi neglijate contribuţiile în:

1. Relaţiile cu salariaţii, beneficiile şi satisfacţia faţă de munca prestată.
2. Protecţia muncii şi sănătatea angajaţilor.
3. Protecţia produselor, a echipamentelor, a dotărilor.
4. Politicile de vânzare.
5. Relaţiile cu acţionarii.
6. Relaţiile cu consumatorii.
7. Atitudinea faţă de necesităţile comunităţii.
8. Ecologia şi calitatea mediului înconjurător.
9. Atitudinea faţă de persoanele dezavantajate şi minoritare.
10.  Acţiunile filantropice.
11.  Relaţiile cu agenţiile guvernamentale.

Criteriile enunţate, majoritatea calitative şi mai puţin cantitative, nu sunt limitative în problematica responsabilităţii sociale şi pot reprezenta direcţiile de investigaţie într-un audit specializat, derulat cu ajutorul unor liste de control, analiză în care se poate evidenţia şi evalua nivelul de implicare al firmei în politicile sociale. Nu este neglijabilă nici analiza de tip cost-beneficiu, bineînţeles costurile fiind mai uşor de identificat, în timp ce beneficiile impun o introspecţie în consecinţele sociale.