Antreprenoriatul este o atitudine care se transformă într-un comportament. Astfel, este esențial ca învățarea antreprenoriatului să fie abordată dintr-o perspectivă comportamentală și de dezvoltare personală. Antreprenorul este un om cu inițiativă, un om cu viziune care-și asumă responsabilitatea pentru elegerile făcute sau pentru riscurile asumate. Vă invităm să parcurgeți cursul de Competențe antreprenoriale ca pe un pas în devenirea viitorului antreprenor.
Antreprenoriatul este un proces, o serie de activităţi şi nu o activitate extraordinară sau supranaturală destinată doar unor oameni predestinaţi. Activităţile antreprenoriale implică o serie de competenţe şi abilităţi care pot fi învăţate şi pot fi aplicate oricăror contexte organizaţionale (poţi să fii antreprenor inclusiv ca angajat);
✦ Antreprenoriatul este o activitate care împlică mai mulţi actori şi nu doar antreprenorul. Acesta nu acţionează izolat, ci trebuie să identifice colaboratori, săi motiveze şi să-i coordoneze către realizarea propriei viziuni asupra afacerii pe care a iniţiat-o;
✦ Antreprenorul trebuie să creeze valoare pentru el şi pentru societate, deoarece în caz contrar îşi pierde motivaţia pentru activitatea desfăşurată, îşi pierde clienţii şi implicit raţiunea de a acţiona ca antreprenor;
✦ Activitatea antreprenorială implică inovare în cele mai variate forme: ca mod de mobilizare şi utilizare a resurselor, ca mod de servire a clienţilor, de obţinere a produselor, de identificare şi satisfacere a nevoilor de pe piaţă;
✦ Activitatea antreprenorială vizează exploatarea diferitelor oportunităţi de către cei care sunt deschişi şi pregătiţi să le întâmpine, adică de către antreprenori.